Care sunt nevoile economice după relaxare?
După două luni de carantină, relaxarea este așteptată cu nerăbdare, dar și cu frică. Ieșiți de sub incidența stării de urgență, agenții economici nu beneficiază însă de măsuri de protecție pentru angajați și nici pentru activitatea lor economică. Firmele se vor confrunta cu un paradox - pe de o parte companiile sunt încurajate de situație să țină oamenii acasă, pentru că sunt responsabile de păstrarea sănătății acestora în drumul casă-birou, pe de altă parte munca la domiciliu, așa cum este definită în condițiile stării de urgență nu va mai fi o reglementare în vigoare și toți angajatorii se vor raporta automat la legislația telemuncii, care este foarte greu de pus în practică pentru mulți angajatori, aceștia fiind încurajați mai degrabă să își aducă oamenii la birou/sediu sau punctele de lucru decât să implementeze telemunca. Asta pentru că infrastructura necesară pentru telemuncă presupune investiții suplimentare considerabile în siguranța oamenilor, în infrastrusctura informatică și, nu în ultimul rând, în sisteme soft de pontaj. Investiții pe care foarte puțini angajatori le bugetaseră de anul trecut și care devin un prea îndepărtat deziderat după șocul economic produs de pandemie. În același timp, chiar și cu angajații acasă, chiriile rămân la același nivel ca atunci când sunt angajații la birou, în timp ce eficientizarea costurilor devine o necesitate stringentă pentru mulți dintre aceștia.
Care este soluția? Ce măsuri ar putea veni în sprijinul companiilor în această perioadă? Hai să vedem, mai întâi, cu ce se confruntă.
Anxietate individuală și organizațională
Frica și anxietatea care există la nivel individual se transferă la nivel organizațional. Agenții economici preiau fricile angajaților atât referitoare la păstrarea sănătății, cât și a locului de muncă, acestea fiind coroborate cu propria anxietate legate de profitabilitate și sustenabilitate. Autoritățile gestionează, la nivel macro, factorii de stres major cu care se confruntă societatea, însă la nivel micro remarcăm o lipsă de suport efectiv acordată individului. Involuntar, o parte dintre aceasta se transferă tot spre companii, care se simt deja suficient de apăsate. Tot ce pot face angajatorii este să trateze simptomul, însă ajutorul cu privire la cauza efectivă care generează escaladarea fricilor rămâne veriga lipsă.
Ce pot face angajatorii
Angajatorii își pot amenaja birourile astfel încât să se mențină siguranța angajaților la locul de muncă. Se pot asigura că există suficient spațiu, pot pune la dispoziție măști, mănuși și dezinfectant, însă nu pot prelua responsabilitatea integrală asupra modului în care individul se deplasează la birou și nici nu au capabilitățile necesare pentru a-l educa pe acesta cu privire la modul în care reacționează la frică - uneori prin supra protecție sau lipsă de protecție. Aceste mecanisme psihologice complexe, care sunt firești, sunt însă apanajul psihologilor și mai puțin al organizațiilor, care se află în situația de a gestiona niște reacții imprevizibile, eterogene, complexe. Carantina și pandemia pot avea un efect major asupra sănătății noastre psihice. Studiile arată o rată mare de sindrom de stres post traumatic și depresie după SARS în Toronto.
Sănătatea mentală nu a constituit până acum o prioritate la nivel național și organizațional, iar pandemia a transformat-o, subit, într-unul dintre cele mai importante aspecte care se cer a fi gestionate, pe lângă sănătatea fizică și grija constantă a supraviețuirii - atât la nivel individual, cât și organizațional.În plus, companiile își pun acum în aplicare planurile de supraviețuire. Gestionează o perioadă incertă. Iau decizii rapide. Sunt supuse unui grad mare de stres. Trebuie să fie inventive și creative, în condiții de nesiguranță. Sunt în poziția în care le cer și angajaților același lucru. Au de dat un test greu. De aceea, au nevoie de pârghii adecvate, nu doar de ajutor punctual care le scutește de o problemă pe termen scurt, dar nu le asigură - neapărat - supraviețuirea.
Ce au nevoie, deci, companiile?
În primul rând, companiile au nevoie să împartă responsabilitatea aducerii angajatului la muncă. În condițiile în care trebuie să se preocupe de eficiență și asigurarea supraviețuirii entității și a păstrării locurilor de muncă, angajatorul se află în incapacitatea de a prelua responsabilități în plus fără suport adecvat.
Educația și preocuparea asupra sănătății fizice și mentale are nevoie să fie însoțită de programe specifice și cu titlu obligatoriu. Companiile pot pune în aplicare, însă nu toate au resursele necesare pentru a asigura ele însele astfel de programe, pornind de la zero. Riscurile de stres post traumatic, de depresie sau anxietate în vreme de pandemie există, ele au fost confirmate de situații similare din alte țări, iar singura modalitate prin care putem să preîntâmpinăm aceste probleme care ne vor afecta pe toți, la nivel micro și macro, este prin asigurarea suportului adecvat,
Pe lângă dispozițiile generale de siguranță și reasigurare date de aparatul statului, relaxarea treptată și totuși sigură se face prin indivizi și prin instituțiile executive locale. Primăriile trebuie să aprindă lumina. Să găsească soluții pentru a aduce angajații la birou în condiții de siguranță. Primăriile se pot întâlni cu firmele din fiecare oraș în parte pentru a le înțelege nevoile, specificul și pentru găsi soluții de transport. Nu este vorba de o situație temporară, ci de una care se va permanentiza, cel puțin până la finalul anului. Părinții vor merge la muncă iar copiii, din toamnă, la școală. În condițiile actuale, este greu de spus cum vor face acest lucru.
Pentru agenții economici în care telemunca este posibilă, este nevoie ca aceasta să fie redefinită pentru a putea fi implementată rapid, chiar și atunci când nu sunt asigurate toate condițiile de infrastructură cerute în prezent de lege. Agenții economici nu pot risca, în aceste condiții deja stresante, să își asume riscuri nenecesare, lăsând angajații să lucreze de acasă fără o bază legală în acest sens. În plus, o parte dintre angajați sunt și părinți, iar școlile sunt închise până la final de an. Cu cine împarte angajatorul riscul productivității scăzute sau stresului la care este supus părintele care trebuie să își îndeplinească ambele îndatoriri concomitent și nu are la dispoziție soluții alternative. Profesorii și educatorii care ar putea să preia o pare din această responsabilitate, chiar și de la distanță, sunt necesari într-o astfel de ecuație. Iar telemunca și munca flexibilă ar putea fi redefinite.
Negocierea chiriilor este un alt aspect important care poate salva locuri de muncă. Deși cu toții traversăm o situație fără precedent, dezvoltatorii sunt puși la adăpost de niște contracte comerciale bine făcute și greu atacabile, mai ales de agenții economici mici și medii, care constituie, de altfel, baza unei economii sănătoase. Fără niște măsuri de intervenție din partea statului aceștia vor fi obligați să își limiteze activitatea.
Doza de încredere
În plus, limitarea panicii și transmiterea mesajelor cu privire la o potențială criză economică într-un mod mai adecvat și specific, este necesară. Altfel, din această sperietură se întrerup inclusiv activități și contracte economice care nu este necesar să fie întrerupte. Hipervigilența, ca și lipsa vigilenței, poate avea consecințe la fel de grave.
Să ne încredem în capacitatea noastră de a fi rezilienți, mai ales că multe aspecte erau încă în curs de dezvoltare.